Poezie Casă surdă

Casă surdă-mi ridicasem, casă oarbă mi-am durat,

Lăfăiam în ea hoţeşte şi strident ca un orbete,

Iar covoare şi tablouri pe pereţi am aninat

Şi statui, dulapuri, paturi grămădeam lângă perete.



Îmi cântam sub nas cântarea cât îs eu de mulţumit,

Tot gonind, bătând din palme, singuratecele molii,

Tot aşa ziuă cu ziuă fericit , nefericit ,

Mângâind ieftine poze cu-orhidee şi magnolii.



Mai ieşeam prin subterană când afara da-n amurg,

Închizând din urmă uşa cu lăcate şi cu fiere

Şi-ntâlnind pe alţi prin iarbă povestiri din mine curg –

Casa mea ce-i minunată... plină-n lapte şi în miere.



Prea puţini credeau în basme, mai puţini mă ascultau,

De băteam din gură singur ca o biată caragaţă,

Deci, văzând, că ei la mine nici cu ochii nu trăgeau

Mă-mbufnam mai mult în casă şi cu moarte şi cu viaţă.



Într-o zi bătu în casa-mi o Lumină hotărât.

M-am uimit că-I trebuisem şi mă ia încă în seamă,

Dar nevrând cumva s-o sperii cu urâtu-mi din urât

Încerca-i să scot din casă o fărâmă şi o scamă.



M-a privit însă Lumina strict şi fără milă-n glas...

Am luat atunci barosul de-am lovit în casa-mi oarbă...

Se opreşte în durere al meu păs şi al meu pas,

Dar eu bat să-mi fac fereastră mai degrabă... mai degrabă!



Iată-am rupt din trupu-mi pietre, o fereastră pun erou,

Îmi spăl geamuri şi deschisă e fereastra primitoare,

Mai alerg prin odăiţă, strâng vre-un dor, vre-un bibelou,

De-l arunc cu sfiiciune în cămări de-ajutorare.



Întră , întră Lumină

În zidirea mea de tină !

Înviază-mă ,

Luminează-mă

Şi în casa mea fi-i de azi stăpână !





Da-a ! Odaia asta mică fu murdară rău şi greu,

Dar cinstit am scos tot colbul , ca Lumina să nu-nţepe.

Apoi întrebai sfielnic :”Ce să fac acuma eu?”

Şi Lumina-mi spuse :”Uşă şi ferestre alte-ncepe!”



Cum mă dor pereţii trainici! Mâinile cum mă mai dor!

Dară bat fără-ncetare ca să-mi fac ferestre multe

Şi cu orişice fereastră bogăţiile-mi tot mor,

Iar alţi oameni râd de mine nevăzând ce să asculte.



Întră , întră Lumină

În cetatea mea de tină .

Fii comoară , fii stăpână .

Înverzeşte-mă

Şi trezeşte-mă !



Tot afară, tot afară – nu-i deviză ori placat,

E credinţa mea din peptu-mi - pe Lumină să n-o doară!

Spăl şi curăţ fără milă cu gunoiul nempăcat,

Iată ce-am avut în casă tot afară, tot afară !





Mobilă , tablouri , fleacuri le arunc şi iar le zătresc

Şi grămada-mi de gunoaie îmi tot creşte şi-mi tot creşte,

Moliile-nebunite-n ascunzişuri se pitesc,

Ilustraţii motolite prin gunoişte se-mprăştiu.



Lumină, Lumină,

În casa-mi de tină

Mă-nvaţă, m-alină,

Din mine descreşte

Om nou înverzeşte,

Spre cer îl înalţă,

Lumină şi viaţă

Îi toarnă în tină!



Azi veniţi la mine-n casă – uşa e deschisă larg.

Nu vă temeţi , nu vă chinui cu poveşti de acuarele,

Ci Lumina vă aşteaptă să vă dea viaţă cu drag,

Precum Viaţa mi-a dat mie alungând morţile mele .