Poezie Făgăduinţa Ta

"... avem cuvântul proorociei... la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile voastre" (2 Petru 1.19)





Făgăduinţa Ta e-un licurici

în noaptea fără stele, fără lună,

cât timp călătorim din greu pe-aici,

prin umbra grea, ce-ar vrea să ne răpună.



O luminiţă cât un bob de mei -

un briliant ce-n noapte scânteiază -

aprinde-n zare noi şi noi scântei

şi inima, văzându-le, cutează.



Dar iată, noaptea-aproape a trecut.

Curând vor apărea pe boltă zorii.

Să ne schimbăm veştmântul de-mprumut

cu haina ce o poartă-nvingătorii,



ca Soarele dreptăţii, apărând,

să ne găsească fără nici o vină,

spre a putea ţâşni cu El în rând

înspre tărâmul veşnic, de Lumină.