Poezie Vremile de Înviorare

Vremile de Înviorare



În aceste grele vremi ale zilelor din urmă

Când ai Tăi copii, Te cheamă cu-ardoare,

Când prin rugi fierbinţi, aşteaptă-ndurare

Din cerul prea nalt, cată spre-a Ta turmă,

Prin dragostea-Ţi mare, răul Tu îl curmă,

Şi adu, o, Doamne, vremile de înviorare!



Peste tot, nelegiuirea, clar şi-arată colţii

Lumea-i bântuită, de vraja-n splendoare,

Cu paşi repezi merge, pe căi pierzătoare

Dar, copiii Tăi strigă, stând în faţa porţii,

Încă, de har şi-ndurare aşteptând cu toţii

Să reverşi cu milă, vremile de înviorare!



Când răul, grozav urcă, suflete-amăgind,

Când subtil întinde, mreaja-i prinzătoare

Spre-a captura suflete crunt prin apăsare,

Când prăpădul creşte pe pământ mugind

Prin dezastre neaşteptate lumea pustiind,

Servii Tăi aşteaptă, vremile de înviorare!



S-a umplut pământul, de mare nelegiuire

Egoizmul e suportul, în plină desfăşurare,

El sustine-n posturi, pe mulţi din lucrare,

Şi-n biserica Ta, Doamne, în loc de zidire,

Se luptă, cu râvnă-ndoită pentru nimicire

Dar, cei sinceri vor, vremile de înviorare.



De două milenii, iată,-n lupta ce se duce

Ca în posturi cheie, de-a fi cel mai mare,

Se fac planuri drastice, cu zel de-nălţare!

Cei ce se vor Pastori, au uitat de-o cruce

Dărmând... dau năvală, scaune s-apuce

Când e-aşa aproape, vremile de înviorare.



Parcă-i timpul mamei, fiilor lui Zebedei

Când cerea la Domnul, să-i facă favoare,

Mult mai sus de ceilalţi, s-aibă asigurare

Ca ai săi copii, ucenici fiind şi învăţăcei

La dreapta şi stânga, în Împărăţia Slavei

Ei să stea, neştiind, vremile de înviorare.



Dorinţa de-a fi primul, remarca un semn

Că se-apropia ziua, unui eveniment mare,

Cu viaţa în cumpănă, în zi de strâmtorare

Când sus la Golgota, pe-o cruce de lemn

Domnul lor şi Regele,-ntru-n apel solemn

Va anunţa-n jertfa-I, vremile de înviorare.



Lupta, care azi se poartă pentru-ntâietate

E-un model de standard, dorit cu-nfocare,

Nu contează scopul, pentru-a fi-n lucrare

Spre-a ajunge în frunte pe spinări plecate

Ca uliţi de trecători, cu picioarele călcate,

O, trimite Doamne, vremile de înviorare!



Când îmbogăţirea se scaldă-n nenorocire,

Când cred că nu duc lipsă şi-au asigurare,

Când se-nşeală amarnic, că ei fac lucrare

Şi, când ticăloşia oarbă, săracă în sfinţire

Domină prin conjuraţii, aducând mâhnire,

Nu se mai aşteaptă, vremile de înviorare!



Ploaia cea Târzie, prin Spiritul Tău Sfânt

Peste acei ce gem, cu suspinuri arzătoare,

Şi strigă cu lacrimi, pentru har şi îndurare

Doamne, lasă ca să vie din cer pe pământ,

În minuni să crească, al Tău sfânt Cuvânt,

Ca roade să strângă, vremile de înviorare!



Flavius Laurian Duverna

09 octombrie 2010