Poezie POCĂINŢĂ CU MANEVRE

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 111
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/10568-poc-in-cu-manevre]POCĂINŢĂ CU MANEVRE[/url]

POCĂINŢĂ CU MANEVRE



Pocăinţa cu manevre

Nu-i pe placul lui Hristos

Cine-o practică devine

Foarte, foarte dubios

El trădează jertfa crucii

Şi angajamentul dat

Iar în ochii Celui Sfânt

Nu-i mai mult ca un ingrat.



Pocăinţa cu manevre

Ştiţi ce e? E farsă mare

Ea îndeamnă pe creştin:

„Nu lipsi de l-Adunare

Dar acolo când te duci

Fii, mereu, cu ochii-n patru

Nu e rău să fii isteţ,

S-afişezi puţin teatru.”...



Şi-astfel cei ce-s prinşi în ea

Promovează interesul

Nu-i interesează harul,

Nici sfinţirea, nici progresul

Vor agenda lor lumească

Să fie implementată

Oare cum de nu se tem

De Neprihănitul Tată?,



Cum de s-au lăsat conduşi

De învăţături străine?

Cum de nu au sesizat

Acele idei meschine?

De-ar fi sinceri ar răspunde

C-au băut din cupa lumii

Şi-au luat din când în când

Din paharu-ntinăciunii.



Când pătrunde prin biserici

Face mare dezbinare

Pocăinţa cu manevre

Nici foc sfânt, nici pace n-are

Cine cade-n plasa ei

E cuprins de-nşelăciune

Se stinge elanu-n el,

Nu e tare-n rugăciune.



Pocăinţa cu manevre

Spre neant dă îndrumare

Vine cu pretenţii multe,

Nu ştie ce-i renuţare

E o plagă ce se-ntinde

Dacă nu e-ndepărtată,

Dacă nu e-nlocuită

Cu acea adevărată.



Anania şi Safira

S-au jucat de-a pocăinţa

Au amestecat minciuna

Cu-nchinarea, cu credinţa

Iar sentinţa a sosit

Iute, fără amânare

Că-n biserici nu e loc

De făţarnică lucrare.



Şi la Iuda, trădătorul

Constatăm aceaşi soartă

Pocăinţa cu manevre

Sub aripi otravă poartă

Şi mai poartă pleava lumii,

Naşte mult-amărăciune

Toţi adepţii ei nu pot

Comori sfinte să adune.



Nu vom accepta, Părinte

Ce e fals, ce e impur,

Acceptăm doar pocăinţa

Ce n-are nici un cusur,

Pe altar aducem jertfe

Vrednice, de bun miros

Ca de slujba ce o dăm

Să se bucure Hristos,



Vom păşi pe-acele urme

Lăsate de paşii Lui

Vrem să împlinim plenar

Legile ce ni le spui

Pocăinţa e comoara

Ce ne-ai dat-o s-o păstrăm

Vrem şi crucea ce ne-ai dat-o

Fără murmur s-o purtăm.



Amin!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie POCĂINŢĂ CU MANEVRE | Salvatorul.ro
meniu prim
Asigură-te că lucrul pentru care trăieşti merită să mori pentru el!