Poezie El te iubeşte!

Isus urca pe deal tăcând,

Lovit fiind cu ură,

De toţi ostaşii, rând pe rând,

Romani cu grea statură...



Urca mereu, privind în sus,

Spre cerul marmoreu,

Urca cu greu, plângând, Isus,

Pentru păcatul tău şi-al meu!



Privea la vârf spre crucea grea

Pe care-avea să moară...

El, marea, scumpa, sfânta stea,

A cerului comoară!



În jur urcau preoţi rânjind,

Ducând mereu ocară

Asupra Mielului venit

Şi pentru ei să moară!



Şi demoni mulţi, în stol zburau

Spre locul răstignirii,

Şi din infern cu toţi veneau

Cu lanţuri a robirii!



Cu mari şi reci cătuşe, ei

Veniră să Îl lege

Pe Domnul sfânt, ca nişte lei,

Cu-a noastră fărdelege!



Se-ascunde soarele pe cer,

Pământul tot tresaltă,

De-un strigăt lung, ca un mister:

„Unde eşti, oh, Tată?”



Tăcerea se aşterne-n jur,

În largul infinit,

Un fulger lung pe cerul sur,

Şi-o şoaptă: „S-a sfârşit!”



Astfel muri Isus cândva

Şi din mormânt ieşi apoi,

Să-ţi spună: „Vino! Nu mai sta!

Să fii şi tu printre eroi!”



Oricât de greu e-al tău păcat,

El, Domnul, te primeşte!

Deci vino azi să fii salvat,

Căci mult El te iubeşte!