Poezie ODA

M-aplec in nopti de-nfrigurare

Cand luna raze reci isi cerne

Si-n foaia alba, cu rabdare,

O oda pana-mi Iti asterne.



Si ganduri ce ades ma poarta

Prin universuri de mister

S'alcatuiasca-o simpla harta

Cu cai ce duc...doar catre cer.



Iar calde lacrimi ce asteapta

Sub pleoape'a lor eliberare

Sa ma impinga-n sus o treapta

Spre-a Ta sublima-mbratisare.



Caci Golgota ce ai purtat-o

Tacut, sub biciurile mele,

Mi-arata calea ce-ai pavat-o

Cu lanturi si cu chinuri grele.



Si-n sulita ce Te-a strapuns

Purtand a lumii ura, toata,

Am pus un strop din eul meu

Facand-o si mai intinata.



Ce greu a fost strapuns, Isuse

Cand Tatal si-a intors privirea!

Nu banuiam c'a Tale rane

Zideau in mine nemurirea!



Priveai la mine cu iubire

Si pan' la fund sorbeai paharul !

Tu-mi dadeai viata, izbavire,

Iar eu Iti daruiam amarul !



Ti-am pus si spinii razvratirii

Si-n ei intreaga neascultare

Am pus si patimile firii

Iar Tu-mi dadeai sfanta iertare !



............................................



Cum as putea-ntelege oare

Iubirea cerului intreg ?

Si cum prin ganduri muritoare

Asemeni taine sa dezleg ?



Esti mult mai sus de'a mele ganduri

Si mult mai sus de tot ce stiu

Si astazi ode, randuri-randuri,

As vrea s'astern pan' nu-i tarziu.