Poezie Cântecul inimii

Adunând primăvara-n priviri

Am cules roua-n râu de simţiri;

Crini suavi s-au născut din cântări,

Curcubeul – din lacrimi de mări…



Vânt duios printre brazi mi-a şoptit:

În furtună sa fii neclintit

Ca o stâncă în mijlocul mării

Risipind, astfel, ceaţa durerii…



Spre albastrul decor strălucit

Uşa inimii, duios, a tresărit…

Soarele mi-a-ncălzit-o pe loc

Străpungând-o cu suliţi de foc



Fremătând, revărsări argintii

Unduiesc, scânteind pe câmpii…

Ruga-mi urcă în ploi de cântări

Şi-ntrebări se înalţă spre zări:



Ce sunt eu, să-mi zâmbeşti printre stele?

Ce să-ţi dau din comorile mele?

Tot ce am e fiinţa-mi firavă

Îmbrăcată-n veşminte de slavă…



Nu sunt înger, nici stea de lumină.

Chip suflat dintr-un bulgăr de tină,

Sunt doar OM făurit în suspine

Dar am viaţă, căci viaţa e-n TINE!