Poezie Duşmanul (1)

Eu mi-am văzut dușmanul meu

Pe care l-am urât mereu;

Atâtea zile,– atâtea nopți

Îl trimiteam cu gându-n morți -

Era dușmanul meu urât

Pe care l-aș fi strâns de gât

Să-i storc cu ură și în pripă

Întreaga viață cu-orice clipă...

Dar l-am văzut cu ochii stinși

Înconjurat de câțiva inși

Cu pumnii ce-l ținteau acum

Să-l tăvălească-n praf de drum,

Să-l facă într-un boț de glod

Fără putere, fără rod.



Strigai deodată fără minți:

”Băieți, vă rog să stați cuminți!

Nu îndrăzniți să dați în el:

De s-a afla așa mișel

Îl voi lovi cu ură eu

Iar pumnu-mi este dur și greu.”

Flăcăii când m-au auzit

S-au minunat, ei s-au uimit:

„Ce ai cu porcul ist urât,

Ce n-are față,ci doar rât?

Parcă îţi este-al tău dușman

Pe care îl urăști nu-un an!

Cum poți să dai tu ajutor

L-această coadă de topor,

S-o aperi cu onoarea ta

Când știi ce e jigodia?”



”Da, poate l-am știut mișel

Acum s-alăturea de el.

L-oi apăra cum voi putea -

Aceasta e credinţa mea.

Când de aici el va ieși,

Poate că iar l-oi dușmăni...

Dară acum să nu-ndrăzniți

În el nici unul să loviți!





Dar cât cu ei pe vorbă stam

Când mai puțin mă așteptam

Dușmanul meu din loc zvâcni,

Cu pumnu-n față mă lovi,

În praf de drum eu am căzut,

Pe mine cale și-a făcut,

S-a smuls din cerc – el a țâșnit

Și a fugit, nefugărit.



Atunci cu toți au râs scandat,

Din praf de mâini m-au ridicat:

”Ce vei mai spune, frate bun,

De-această râie, d-ist tăun

De porcu-acest fără hotar,

Poate mai vrei să-l aperi iar?"



Dar eu am zis fără alean

”Nu - el acum iar mi-i dușman

Și iar voi vrea să-l țin de gât,

Și iar mi-a devenit urât,

Dar mulțumesc lui Dumnezeu,

Că nu-l lovii în față eu.”