Poezie Lumina veşniciei

Privesc spre apus cum scade lumina,

Cum norii-n zare-şi pierd strălucirea,

Doar umbra Luminii ce dă nemurirea

De-o dâră de sânge abia se anină.



Trecut-ai dincolo, senin al dreptăţii...

Paloare albastră, pecete pe nour

Rămas-ai, doar sfinte ecouri

Ne mai dau nădejde în taina vieţii.



Lăsaţi fi-vom oare-n pierzare-ntunerec

Căutând zadarnic veşnica iubire,

Sau revenind în glorie ca mire,

Lanţul de robie să desfereci?



Eliberaţi de jugul acestui trup

Ce-ncorsetează sufletul şi duhul,

Să ne îmbraci în alb, imaculatul

Semn al purităţii, din veşnicie rupt.



Privesc spre răsărit, mijeşte ziua,

Trecuse noaptea, iată zorii-apar,

Jertfa dimineţii este pe altar,

Ce bine e să vezi lumina din Lumină.