Poezie Biruitoare prin Har

"Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?

Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foamea?..."

romani 8: 35



Biruitoare prin Har!





Sunt gata sa urc pe trepte de har,

În luptă, nu dau nici un pas înapoi,

Satan mă hărţuieşte, dar e în zadar,

Sub apăsarea străină, eu nu mă îndoi!



E mare apăsarea, din zi în zi e mai grea

Şi duhuri rele vin să mă-nduplece-n jos

Îmi spun că, zadarnică este credinţa mea,

Că este târziu şi că: "nu mă ascultă Hristos"



Că, viaţa mi-e plină de zbucium şi amar

Că spini mă înţeapă, şi toate mă dor,

Dar azi mă ridic biruitoare prin har

În credinţă am să stau, plutind în lin zbor.



Nu e prigoană, necaz să mă poată desparte

De Domnul Preasfânt şi de dragostea Sa,

Că Harul Divin prin Duh o să mă poarte...

Mă poate desparte doar... o inimă rea!



Nici boli care trupul acesta-l frământă,

Făcând să slăbească puterea de viaţă în el.

Căci inima mea încercată, azi cântă...

Ştiu sigur, de mână cu Isus păşi-voi în cer.



Cu trupul bolnav, sleit de putere,

Prigonită, cu duhul cumplit încercat

Privesc cu credinţă, senină spre zare

Ştiu sigur, acolo este al meu Împărat.



La capăt de drum, voi pune obrazul

Pe pieptul sublim de sfânt Dumnezeu

Acolo uita-voi tot chinul, tot greul,

Trăind în prezenţa-I eternă, mereu.



amin

Zalau sept.2010