Poezie La botez

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 50
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/10645-la-botez]La botez[/url]

LA BOTEZ



Ajută-i, Tată să îşi ţină

Până la moarte hotărârea

Orice furtuni ar fi să vină

Să nu renunţe la slujirea

Ce naşte binecuvântare

Şi multă...multă renunţare.



Când s-au decis să Te urmeze

Ştiut-au că eşti sprijin, scut,

Că sfatu-Ţi poate să-i ghideze

Şi pe traseu necunoscut

Şi că le-ai revelat trăirea

Care ţinteşte nemurirea,



Şi au ştiut că i-ai dotat

Cu cele ce sunt necesare

Să-nfrunte-un veac înstrăinat

De Legea-Ţi binefăcătoare

Şi Te urmează neconstrânşi

Cu Tine nu vor fi învinşi.



Pecetluieşte crezul lor

Azi când depun o mărturie

Să îşi păstreze sfântul dor

De-a fi cu Tine pe vecie

Să n-aibă ezitări pe cale

Mereu să-Ţi ’nalţe osanale.



Dă-le curajul necesar

Să-nfrunte valul de ispite

Ca-n veacu-acesta secular

Ce, zilnic, fantezii trimite

Să răspândească Vestea bună

Şi despre Rai la mulţi să spună...



Iar flacăra ce-acum e-n ei

Să nu apună niciodată

Să se ferească de idei

Ce sting trăirea devotată

Cu cea mai sfântă consacrare

Să stea cu Tine în lucrare.



O, câte curse şi probleme

Se vor ivi în calea lor!

Veni-vor unii să îi cheme

La trai comod, la trai uşor

Iar alţii cu sporit tupeu

Îi vor chema pe-al lor traseu,



Dar prin prezenţa Ta constantă

Oriunde-ar fi vor fi păziţi

Vor şti că-i foarte importantă

Unirea cu cei pocăiţi

Şi că-n terestra pribegie

Avea-vor, zilnic, energie.



Când fi-vor ninşi cu frâmântări

Căldura Ta să-i liniştească

Şi-n clipe grele de-ncercări

Credinţa-n ei să strălucească

Să-Ţi fie vie mărturie

Şi harnici lucrători în Vie...



Iar zelul care-l au acum

Să-i însoţească toată viaţa

Cu rugă să sfârşească ziua

La fel să-nceapă dimineaţa

Şi doar valori spirituale

Să preţuiasc-aici în vale.



Vor da năvală-nvăţături

Ce pot distruge părtăşia

Dar ca să fie, zilnic, puri

Ajută-i să stea cu Mesia

Să-mbrăţişeze doar doctrine

Ce pot produce stări divine.



Va fi nevoie de-adăpost

Când fi-va-nceţoşat hotarul

Eşti şi acum, exact, ce-ai fost

Izvorul de-unde vine harul

Fă-i s-apeleze doar la Tine

Când viforul pustiei vine.



Poartă-i pe culmi de împlinire

Învredniceşte-i cu tării

De-a merge fermi spre nemurire

Chiar de ar fi intemperii

Ca să ajungă-n sfânta Ţară

Unde-i eternă Primăvară.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie La botez | Salvatorul.ro
meniu prim
Isuse drag, în cerul sfânt vom sta mână de mână, dar pân-atunci rămân smerit și-Ți stau la îndemână!