Poezie Cât de dulce, cât de-amar...

Cât de dulce-i sfânta rază

Ce zâmbeşte-ntâi în zori

Risipind a nopţii groază

Şi trezind mireasma-n flori...



Cât de dulce este şoapta

Ce răsună-n codru' fin,

Când trecuse-n valuri noaptea

Şi vin zori pe-un cer senin...



Cât de dulce e cântarea

Dintre pomii înfrunziţi,

Ce acoperă cărarea

Călătorilor zoriţi...



Şi un susur cum se `nalţă

Din pârâul cristalin,

Ce-ţi sclipeşte parcă-n faţă

Ca o piatră de rubin...



Cât de dulce e ecoul,

Glasul sfânt, din cer, venit,

Ce-nspăimântă comandoul

Celui rău şi înnegrit!



Cât de dulce e chemarea

Care cade dintre nori

Şi tot strigă deşteptarea

Şi împarte sfinţi fiori!



Cât de dulce e Cuvântul

Ce te cheamă din păcat,

Azi, să vii la El, Preasfântul,

Să te facă mai curat!



Te îndeamnă şi îţi spune

Să ridici povara ta,

Să o duci la El pe culme,

Să o laşi la crucea Sa!



Cât de dulce e istoria

Ce arată cum Isus

S-a născut şi Şi-a dat voia

Să se nască-n chip de lut,



Într-o iesle, între vite,

La o margine de sat,

Fără luxuri sau veşminte

Ca un fiu de împărat!



A crescut şi-a dat exemplu

Pentru toţi, ca să trăim.

Şi de mic copil, în Templu

L-am găsit, cum bine ştim...



A crescut şi ne-a dat cheia

Ce e scrisă în Cuvânt,

Să putem în ziua `ceea

Să intrăm în raiul sfânt!



Cât de dulce ne-nvăţata

Toată calea Domnului!

Şi-n final Îşi lua` răsplata

Ca un om al răului!



Însa, El purtă păcatul

Lumii-ntregi, de la Adam!

Şi pe-al nostru-l luă Prea-Naltul

Pe când încă nu trăiam!



A urcat pe culme Sfântul,

Ducând crucea până sus!

L-a privit întreg Pământul

Cum murea fiind străpuns!



Lanţuri grele de păcate

Atârnau asupra Lui,

Din adâncuri `depărtate

Şi faţa Pământului!



Şi legiuni întregi de duhuri

Îl priveau cu ochi ţintiţi,

Între cele două trupuri

Ale tâlharilor loviţi!



Şi când toţi credeau că Sfântul

A căzut în faţa lor,

S-a cutremurat Pământul

De la baza munţilor!



Şi un glas zdrobi văzduhul

Şi vibreaza între văi:

„Tată, Ia-mi în mână duhul!”

Şi-au căzut pe loc cei răi!



A murit şi-a înviat

În trei zile pentru noi

Să ne scape de păcat,

Şi la cer plecă apoi!



Şi acum, ce dulce cheamă

Pe toţi oamenii la El.

Fericire fără seamă

Vrea s-ofere Sfântul Miel!



Pe toţi cei ce în probleme

Şi în lipsuri o duc greu,

Nu-ncetează să îi cheme

Astăzi, Bunul Dumnezeu.



Cât de dulce Îi străbate

Al Său glas pe-ntreg` Pământ...

Şi-n bordeie şi-n palate...

Şi pe culme şi-n mormânt...



Dacă nu-L cunoşti, te cheamă!

De-L cunoşti, te cheamă iar!

Glasul Său pe toţi ne-ndeamnă

Să privim înspre calvar!



Glasul Său, la toţi, ne spune

Ca să mergem drept pe drum!

Cel ce zace-n urâciune,

Şi acel ce-i drept acum!



Cât de dulce-i s-asculţi glasul

Ce te cheamă din păcat!

Şi să laşi în urmă falsul

Şi Pământul lepădat!



Cât de dulce este calea

Lângă Domnul Dumnezeu!

Chiar şi-atunci când treci prin valea

Umbrei morţii, şi ţi-e greu!



Cât de dulce e amarul

Când împarţi cu El oricând!

Bucuria şi calvarul

E un rai, cu El mergând!



Dar, amar, amar e drumul

Când alergi fără Isus!

Nu se-alege decât scrumul

Din ce faci muncind nespus!



Cât de-amar, să cauţi trudnic

Un alt loc de fericiri!

Ai s-ajungi cu pas de pustnic

Să te stingi în amintiri!



Ai să pierzi curând o clipă,

Şi-ncă una, şi-alte zeci,

Şi-ai să faci mereu risipă

De-al tău timp, ca să încerci



Să gaseşti un strop de pace

Între spini şi mărăcini,

Într-un loc unde nu-ţi place!

Dar, încerci să crezi că-s crini!



Cât de-amar a nu-nţelege

Când te cheamă Dumnezeu!

Să refuzi când El te-alege

Să te cruţe de la greu!



Cât de-amar s-astupi chemarea,

Să n-asculţi al Lui Cuvânt,

Când îţi strigă: „Deşteptarea!”.

Cât de-amar, să stai tăcând!



Cât de-amar, când ştii ce dulce

Şi curat e drumul sfânt,

Şi ce pace îţi aduce.

Dar să stai, tot aşteptând...



Ce aştepţi? Un tunet oare?

Sau un glas din rug aprins?

Ce aştepţi? E o-ntrebare

Ce răsună ca în vis...



Cât de-amar, şi cât de dulce

Poate fi al vieţii mers!

Fericire poate-aduce

Sau un tot mai rău demers...!



Cât de dulce, cât de-amar...!

Două vieţi ce poţi avea!

Fericire sau calvar!

Doar o umbră, sau o stea!



Două moduri de trăire

Poţi alege cât e zi:

Poţi să fii condus de fire

Sau de Domnul celor vii!



Cât de dulce, cât de-amar!

Poţi alege cum doreşti!

Dar, te-ndemn înspre Altar!

Porneşte azi, ca să traieşti!