Poezie Vegheatorul

Prin bucurii şi întristări

Cu toţii am trecut,

Si-am fost priviţi din `nalte zări

Chiar dacă n-am ştiut...



Am stat pe margini de mormânt

Sub cer întunecat,

Dar n-am ştiu că pe Pământ

Priveşte Cel Prea-Nalt.



Şi-am fost aproape şi de nori...

Lumina-n jur umblase.

Şi n-am văzut... De-atâtea ori

Cu ochii prinşi în plase.



Când am vegheat, am adormit.

Şi când dormeam, vegheam mereu...

În cer pufos, sau de granit,

Noi nu-L vedeam pe Dumnezeu!



Dar El veghea atunci ca azi,

Şi azi, ca altădată!

Şi-atunci când mergi, şi-atunci când cazi,

El, viaţa-ţi ştie toată!