Poezie Ştiam că vine-o zi...

Ştiam că vine-o zi când voi pleca din lume,

voi părăsi acest pământ,

şi că din mine va rămâne doar un nume,

scris pe o cruce pregătită-anume

deasupra unui trist mormânt.



Azi, când citeşti aceste câteva cuvinte,

tu plângi la-nmormântarea mea.

Pe-obraz îţi curge-o lacrimă fierbinte,

şi-ncerci cu greu să îţi aduci aminte

dacă vreodată ne-a legat ceva.



Iar eu îmi cer iertare, sper că nu-i prea târziu

să-ţi spun că ţin la tine.

De ce nu am făcut-o mai devreme, nu mai ştiu,

şi-ţi spun ce trebuia să-ţi spun cât eram viu:

durerea neputinţei ce-o purtam în mine.



Abia acum îţi spun c-am fost neputincios,

că n-am putut găsi în mine,

putere să îmi pun genunchii jos,

să te prezint în faţa lui Hristos,

să Te cunoască şi pe tine.



Şi să mă ierţi că n-am ştiut să îţi vorbesc,

că n-am ştiut cum să mă port,

că n-am putut nicicum să-ţi dovedesc,

că fără El, fără Isus, deşi trăiesc,

sunt un om mort.



Deci, iartă-mă, dar ar putea fi ultimul tău drum.

Poate că mâine nu mai vine.

Ce nu ţi-am spus atunci, îţi spun acum:

- Pocăieşte-te...şi nu vei muri nicidecum,

Cristos te-aşteaptă şi pe tine.



Azi, mă conduci la groapă, dar eu am să învii.

Cândva, Hristos mă va trezi la viaţă.

O, ce frumos va fi acolo-n veşnicii,

pentru că ştiu că lângă El, eu voi trăi

o nesfârşită dimineaţă!