Poezie Rugaciune (28)

Domane, strigătu-mi se-ndreaptă

Către tine, Domnul meu.

Eu sunt rău, lipsit de faptă,

Însă sunt - copilul Tău!



M-ai primit la poala crucii,

Când, smerit, m-am aplecat,

Şi privind la greul muncii

Lui ISUS, Tu m-ai iertat.



Nu sunt demn, Părinte, Domane,

Ca să fiu copilul Tău,

Am călcat dreptatea-Ţi mare,

Săvârşind tot ce e rău.



Dar când ai privit la cruce

Şi la sângele vărsat,

Auzind rugarea-I dulce:

"Iartă-i, ei nu ştiu ce fac",



Ai văzut că jerfa sfântă

A-ntrecut al meu păcat,

S-a rupt actul de osândă,

O, Părinte, m-ai spălat!



Ţine-mă acum în braţul

Sfânt şi-atotbiruitor,

Căci iubirea-Ţi este lanţul

Din păcat izbăvitor!



Iar la ziua cea din urmă,

Când mă vei atrage sus,

Să pot spune ca o slavă:

Sunt al Tău doar prin ISUS!