Poezie Apa Vietii (1)

APA VIETII



Pe calea prafuita

De mii de vanturi rele

Calatorea si viata mea lihnita

Vrand apa..sa bea si sa se spele.



A alergat, a mers si tot asa

Insa cu cat mai mult ea cauta

Cu tot atat setea se intetea

Iar vlaga, eu simteam cum ii murea



A incercat cu tot ce se putea

Mai bine zis, ce lumea-i oferea

Doar cu iluzii moarte se hranea

Insa din toate doar setea revenea.



Nu cunosteam ce-nsemna apa

Dar eu tanjeam dupa ceva mai bun

Visam la locul unde pot adapa

Speranta mea uscata de-al lumii vechi surghiun.



Aproape cand se oglindea inspre apus

Un glas divin, ceresc, se auzi de sus

Un glas ce vijelia mortii a rapus

Al cui era? Era al Lui Isus!!



Mi-a intins mana si m-a ridicat

Mi-a dat sa beau din cupa-I de imparat

Cu Apa vie inima mi-a spalat

De orice praf de moarte, de pacat.



Sorbeam picuri de apa cristalina

Asa cum solul saruta roua diminetii

Si inima-mi se umplea de lumina

Cand ma gandeam: “eu beau din apa vietii!”