Poezie Călătorind spre cer

Cu ochii-n soare

Îngemănat sunt de durere

Cuprins de întristare

Căci văd cum totu-n jurumi

Cade, se dărâmă în fărâme



Când văd tot răul

Ce-n jurul meu roiește

Când văd hainul vicleșug

Care la rău tot se gândește

Îmi pun nădejdea ‘n Tine



Căci știu c-asupra mea veghezi

În brațe chiar mă porți

Chiar de’s lovit, zdrobit

Tu pașii mei mi-ndrepți

Spre a sfintei cetății porți



Și tot așa mereu biruitor

Voi merge tot mereu ‘nainte

Nu mă mai uit în jurul meu

Nici la păcatul din această lume

Ci doar la Tine Doamne Dumnezeu.



Și când îmi esti tu a mea țintă

Și când privesc în ochii-Ți cu nesaț

Mai bucuros și vesel înainte

Spre cerul sfânt și glorios

De parcă toate’s doar fărâme

Și fără sens când Te privesc pe Tine.



Și tot mereu înaintând pe cale

Ajung să te cunosc mai bine

Și să înțeleg ce maiestos Tu ești

Să înțeleg voința ta cea sacră

Ca Tu să crești iar eu să scad.



Să merg mereu în astă lume

Spre a te arăta pe Tine

Spre-a oglindi cerescul chip

Și a trăi frumos ca Tine

Să dovedesc ca sunt un fiu.