Poezie Este vremea de pe urmă.Vizualizări: 57
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:08:39 BBCode: [url=/poezie/id/10736-este-vremea-de-pe-urm]Este vremea de pe urmă.[/url]
Este vremea de pe urmă,
În curând nu mai e Har,
Să veghem ca alergarea
Să nu fie în zadar.
Domnu-i bun,dar judecata
Stă să-nceapă-n Casa Lui,
Că-i atâta nepăsare
De Cuvântul Domnului.
Vine clipa-n care Domnul
Cere socoteală oricui
Cum a folosit talantul,
Care i-a fost dat chiar lui.
A fost folosit spre slava
Celui ce l-a dat în dar,
Sau a fost pus în negoţ,
Pentru un câştig murdar?
Nu glumi că Domnul ştie
Timpul cum l-ai folosit,
Vei plânge cu-amar odată
Că l-ai avut şi irosit.
Chiar de spui că îl slujeşti
Pe Domnul cu scumpătate
S-ar putea ca El să-ţi spună
Că nu ai avut dreptate.
Că-L slujeşti după tipare,
Fără dragoste şi rece,
De aceea, Duhul Sfânt,
De la tine o să plece.
Şi-atunci poţi să-ţi faci în voie
Pofta ta cea păcătoasă,
Dar cu Domnul niciodată
Nu vei mai mânca la masă.
Haideţi fraţi la ascultare,
S-avem grijă cum trăim,
Că-n curând Domnu-a să vină
Şi cu El şi noi să fim.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primBinecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie. ( 1 Petru 1:3 )