Poezie Am căutat iubirea (2)

Am cautat iubirea



Niciodata nu vom sti adevarata fericire.

In randul celor care-o au, se arata numai fire.

Pastrez in sufletu-mi plapand, acele clipe minunate,

Cand de sus ma va striga si pe mine in Cetate.



"Voia Ta, nu voia mea" spun mereu cu usurinta,

Dar alerg tot mai departe si-mi fac propria vointa.

De culeg de jos o floare, ma gandesc a cui a fost,

Peste margini de razoare cine-a luat-o cu un rost?



De aceeia sa fiu tare am ales zi dupa zi,

Cautand a Lui privire de acol' din vesnicii.

Este pusa-n ea dorinta si de mine sa se-ndure,

Doamne cand voi fi acasa sus la Tine-n fericire?



Am sa stiu atunci cand pasu-mi se va ridica maret

Si in alta parte-anume voi fi dus cu mare pret.

Cum au fost si alti-nainte, de-au avut cerescul har,

Sa-ntalneasca pe Mesia si sa urce sus in car.



Ochii mei nu vor mai plange pe pierdute-le poteci,

Cand cu mare bucurie voi ramane acolo-n veci.

Nu in merit si cu fapte se va citi al meu nume,

Ci in ranele lui Isus care s-a-ndurat de mine.



Caci stiam de cand cu stele se juca nemuritor

Ca dincolo de speranta mai ramane-n viitor

Sa se deie la o parte si pe cer sa se arate,

Domnul ce ma mangaia si-mi spunea atatea soapte.



Cuprinzand a mele palme sa nu steie inclestate,

Si lasand incet privirea, imi vorbea bland, ca un frate.

Eu atunci in tresarire, ma gandeam sa ma opresc,

Ca la cineva ii pasa si de mine, ca traiesc.



De acum nu mai sunt doar o fiinta rasarita

Pe pamant ca sa fac umbra ci merg pe drum linistita.

Si va pastra pasul meu cele mai frumoase clipe

Cand am intalnit iubirea Domnului pe negandite.



Ea m-a facut sa ridic al meu glas in laude fie

Care mai de care versuri fauream cu bucurie.

Pentru El e vechea lira si o harfa atarnata,

Apleac al meu destin sa Il laud cate odata



Si mai bine, sau putin, cum ma straduiesc pe cale,

Cu mare recunostiinta ca sunt fica Lui se pare.

Si nici alte voci de-ar spune sa ma traga inapoi,

Tot asa eu voi canta ca-L astept cu drag vioi.



Eu ma tin de promisiunea ce mi-a facut cand pleca

Sa nu mai privesc la oameni ca-mi insala inima.

Si mi-a dat o sfanta Carte sa am unde sa m-ascund

Cand e vreme rea afara si nu pot razbi mai mult.



De atunci nici fericire nu gasesc, e efemera,

Cu mai tot alaiul ei daca-i lumea a ei sfera.

Stiu ca un Cuvant vestit ma va intari mai mult,

Din scrisoarea de iubire, care vreau sa o ascult.



Amin