Poezie Daca... (5)

Daca....



*****

Dacă răbdarea ta nu se tulbură, când cei din jurul tău

Te-nvinovăţesc, fără ca tu să fi fost cel vinovat.

Dacă te poţi bine stăpânii şi nu te-ndeamnă la rău,

Atunci toleranţa şi pacea poţi spune, c-ai învăţat.

Dacă suferinţa nu te determină să-ţi pierzi capul

Şi-ţi măreşte credinţa, într-atât cât să poţi suporta

Orice minciună, ce trosneşte de sare capacul,

Punându-ţi la încercare toată reziştenţa ta.

Atunci răzbunarea în tine nu-şi găseşte substanţă

Şi tu celor ce te hulesc, le vei vorbi cu iubirea,

Ce ţine dezastrul la distanţă, în ultimă instanţă,

Prin Harul care sădeşte în inimă mântuirea.



Dacă nu te prinde robia viselor necugetate,

Dacă gândirea ta ţi-aduce visul, ce are cerul ţel,

Vei învăţa să trăieşti în a dreptăţii libertate,

Răstălmăcirile oamenilor nu te vor prinde de fel.

Dacă vei şti suporta într-atât, încât să mulţumeşti,

Când valul suferinţelor vor trece peste tine,

Pentru toate durerile ce-n lacrimi grele le trăieşti.

Atunci în viaţa ta se-nmulţesc eternele rubine:

„…Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,

bunătatea, facerea de bine şi credincioşia…”

Credinţa neprefăcută găseşte prin Isus valoare,

Şi dragostea îţi asigură în veşnicie moşia.



De poţi alunga de departe toţi norii disperării,

Când minciuna prefăcutului în tine a muşcat,

De parcă totul se clatină și ajungi supus ruinării

De viclenia bârfitorului, cu noroi împroşcat.

Şi dacă nu scoţi din tine un cuvânt de durere,

Atunci bobocii iubirii deschid petalele-n tine,

Din comorile eterne pentru a cerului avere,

Prin forţa neprihănirii ce-n credinţă te ţine.

De poţi să asculţi în tăcere, în orice fel de moment,

Orice răstălmăcire a vorbelor spuse de tine.

De poţi la orice bajocură, să fii ca şi absent

Şi din iubire să răsplăteşti orice rău cu bine.



Atunci, poţi mulţumi pentru orice în orice vreme,

Lovit cu-ndârjire şi de chinul morţii străpuns.

Poţi să ţi gura închisă, când durerea ta geme,

Căci de puterea iubirii divine tu eşti pătruns.

Şi pentru totdeauna rădăcina urii dispare,

Poţi să taci ca Isus, Cel ce călăilor n-a răspuns.

Şi-a deschis gura, ca în rugă să ceară iertare

Şi cu mirul milei în dragostea Lui pe toţi i-a uns.

Şi-a dat viaţa, ca oricine crede-n El, să nu piară,

Şi oricine vine la El, să ajungă asemenea Lui.

Urmăreşte iubirea cum curge iară şi iară,

Ca să dea mântuire şi libertate omului.



Când unii te batjocoresc şi cu ură te lovesc,

Dacă ştii sub lovituri, gura în tăcere s-o ţii,

Să poţi ierta şi din inimă să poţi spune: Te iubesc!

Cu iubire smerită, virtutea tăcerii s-o întreţii.

Atunci poţi spune că-ncepi să te asemeni cu Hristos,

Ai aflat înţelepciunea ce lucrează neprihănire,

Ai descoperit că tăcerea ta, nu e de prisos,

Ci poartă în ea a eternităţii nemărginire.

Slujeşte cu fervoare, căci clădeşti spre al tău folos,

Suferinţa te-nvaţă gustul bunătăţii divine.

Lasă să se vadă dragostea spre-a Domnului prinos,

E spre-al tău bine, tot răul suferit acum de tine.

*****

2 Tesaloniceni 3:5

« Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu

şi spre răbdarea lui Hristos! »



Amin!