Poezie Zideşte pe stâncă!

Te caut în ploaie..în vânt şi-n abis

În tunet, în viscol ..şi-n marea adâncă

Căci eşti peste toate iar sufletu-mi stins

Te cheamă să vii, să m-aşezi iar pe stâncă!



Zidit-am din paie uscate o casă

Pe maluri străine , unde suflă vântul

Şi-n vreme toridă…mereu secetoasă

Doar lacrimi amare udară pământul..



Ah, greu suflă vântul surpând temelia

Preschimbă tot visul în pumni de nisip

Zadarnică-i truda.. trăiesc fantezia

A golului sumbru rămânând fără chip…



Şi valul de ceaţă se-mprăştie-n zare

Observ cu stupoare pe ce am zidit

Încerc ca să caut refugiu, scăpare..

Dar vântu-mi şopteşte că sunt…părăsit…



Un glas ca de tunet..aud in neştire

E glasul Acelui..ce ne-a zămislit:

-Copile, te-ntoarce, te-ndemn cu iubire

De ce pe nisip,tu castel ţi-ai zidit?



Cu greu mă desprind de malul străin

Ascult vocea blândă, mai este timp încă

Să-nfrunt norii negrii, de dragoste plin

Să-ncep să-mi zidesc a mea casă pe STÂNCĂ!