Poezie Să pot să iubesc...

Să îl iubesc pe cel ce mă loveşte,

Să tac când dreptul meu e îngropat,

Să rabd ocara ce mă umileşte...

O, Doamne, chiar la asta m-ai chemat?



Să iert când rana de curând s-a-nchis

Şi-acum, din nou, ah... iară se desface?

Mai ai Tu oare altceva de zis

Când vezi durerea care-n mine zace?



De am să vreau să iert putea-voi oare

S-o fac şi-acum cu inima umilă?

Mă simt vândut cu-amară sărutare

Şi lepădat afară fără milă...



Tu taci? Nu spui nimic la astea, Tată?

Mă laşi să aflu singur rezolvarea?

Mi-e greu să mai nădăjduiesc o dată

Că se va întâmpla cumva schimbarea...



Ah... dă-mi putere, sunt prea obosit,

Tăria mi-e zdrobită în picioare,

Doar Tu-mi poţi face duhul liniştit

Şi fiinţa să mi-o umpli de răcoare.



Întinde-Ţi peste mine îndurarea

Şi dă-mi curaj s-aleg mereu iubirea,

Căci ştiu că niciodată răzbunarea

Nu-mi va putea aduce fericirea.



Cu Tine doar putea-voi mai departe

Să iert, să sper, să rabd şi să iubesc,

Până voi trece dincolo de moarte

La pieptul Tău, Isus, să m-odihnesc.



15.07.2010