Poezie Chemarea... (1)

Demult, când nu ştiam ce-i bine

Şi rău pentru viaţa mea,

Am auzit o voce-n mine…

Domnul Isus, El mă chema.



N-am mai putut atunci s-opresc

Lacrimi fierbinţi ce tot curgeau,

Simţeam că zbor şi că plutesc,

Mâinile-I blânde mă ţineau..



Am stat cu El până târziu,

Iar stelele luceau în noapte,

Cât era ceasul? Nu mai ştiu,

Doar auzeam uşor, prin şoapte:



“Eşti preţuit în ochii Mei

Şi chiar de treci prin clipe-amare,

Eu sunt cu tine şi de vrei

Eu pot să-ţi dau a Mea salvare.



Trecutul negru Eu ţi-l şterg

Şi-oricât de multe sunt păcate,

Le uit şi înainte-Ţi merg,

Sângele Meu le spală toate.



Acum, încrede-te în Mine,

Eu nu te voi dezamăgi;

Când eşti respins, vino la Mine

Şi mângâiere vei găsi...”



Am înţeles atunci că El

Era tot ce mie-mi lipsea,

Prin moartea Lui jertfit ca Miel

Mi-a dăruit dragostea Sa!



Şi… azi răsună-ncet un glas,

Isus te cheamă blând pe nume;

Nu ştii de va mai fi vreun ceas

Şi vei pleca din astă lume.



Nu vrei acum să Îl primeşti?

El te aşteaptă cu iubire

Să vii la El şi să găseşti

Adevărata fericire!



14.04.2008