Poezie Iubire...

Iubire… ce cuvânt măreţ!

Ce-adânc e înţelesul lui!

Se-ascund în el comori de preţ,

Însă… nu-i pasă nimănui.



Iubire... ce splendori, ce har!

Ce stări de cer cuprinde ea!

E cel mai scump şi mare dar!

Dar… nu-l oferă nimenea.



Iubire... ce surâs curat!

Ce dulci şi sfinte mângâieri!

E locul binecuvântat,

Şi totuşi... nu e nicăieri.



Iubire… foc aprins şi dor!

Ce caldă-i e îmbrăţişarea!

Ce minunat e-al ei fior!

Dar cine i-a-nţeles chemarea?



Iubire… unde te ascunzi?

De ce nu eşti între părinţi?

De ce în inimi nu-i pătrunzi

Să nu mai fie suferinţi?



Iubire… unde-i lanţul tău?

De ce nu i-ai legat pe fraţi?

Să nu mai calce înspre rău,

Să nu mai fie separaţi?



Iubire… pentru că exişti

Fă toţi să-ţi afle caracterul,

Şi-n toţi acei care sunt trişti,

Să cânte de acuma cerul!



Iubire… eşti nemărginită!

Tu dintre toate-ai fost întâi,

Iubire… eşti deosebită!

Şi veşnic Tu o să rămâi.







26.12.2009