Poezie Îţi dau Isuse...
Vizualizări: 61
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/10837-i-dau-isuse]Îţi dau Isuse...[/url]
Îţi dau, Isuse, gândul meu
Ca să-l îmbogăţeşti de Tine,
Să nu pătrundă ce e rău
Ci numai tainele-Ţi divine.
Îţi dau, Isuse, fapta mea
Chiar de-i mai slabă la-nceput,
Ajută-mi să pot continua
Să împlinesc ce am crezut.
Îţi dau, Isuse, timpul meu
Să fie câştigat pe veci,
În rugă, cânt, Tu eşti mereu
Şi nu Te las nicicând să pleci.
Îţi dau, Isuse, trupul meu,
Sfinţeşte-l pentru-a fi adus
Ca jertfă pe altarul Tău;
Primeşte-mă de tot, Isus.
Îţi dau, Isuse, viaţa mea
Şi fiecare răsuflare,
Ca Tu să Te arăţi prin ea,
Să vadă toţi cât eşti de mare!
Îţi dau, Isuse, ce mi-ai dat
Căci tot ce am e de la Tine,
În harul Tău eu sunt bogat,
Lauda mea Ţi se cuvine!
6.11.2009
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCăci mare este bunătatea Lui față de noi, și credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!