Poezie TACEREA (2)

TACEREA



*****

Tăcerea-i o virtute,

Ea ştie să asculte.

Nu deschide iute gura,

Cunoaşte măsura.



Tăcerea-n orice vreme,

Nu are, a se teme.

Lucrează cu folos,

Spre-a Domnului prinos.



Tăcerea nu-i prisos,

E giuvaier frumos.

Ea laudă-I aduce,

Celui ce-a stat pe cruce.



Să poţi să taci ca El,

Ca blândul Mieluşel.

Cere azi putere,

Din a Lui tăcere.



Lovit cu-nverşunare,

În suferinţă mare,

De chinul morţii străpuns,

Călăilor n-a răspuns.



Şi-a deschis în rugă,

Blajina Sa gură.

Să ceară iertare,

Pentru a lor purtare.



Să ştii gura s-o ţii,

Smerită s-o întreţii,

Cere ajutor de sus,

Din puterea Lui Isus.



Când unii te lovesc,

Să poţi spune: Te iubesc!

Iar celui batjocoritor,

Să îi vii în ajutor.



Cu iubirea divină,

Ura nu stă la cină.

E fără de pereche,

Ea frânge firea veche.



Ia seama la tăcere,

Fă-i Domnului plăcere,

Deschide gura-n rugă,

Spre laudă să curgă.



Din psalmi tu să vorbeşti,

Fereşte-te de poveşti.

Vorba lungă sărăceşte,

Şi pe Domnul nu slăveşte.



Cu minciuna se-nfrăţeşte,

Cu bârfa se-mbrobodeşte.

Ca morişca se porneşte,

Tare greu se mai opreşte.



Nu te lăsa la vorbe prins,

Pe-al bârfei sirag întins.

Căci focul când e aprins,

E mult mai greu de stins.



Mai bine taci, ascultă,

Tăcerea e mai cultă.

E de divină sorginte

Şi niciodată nu minte.



Amin !