Poezie Definiția morții

Tu, babă zbârcită, cu coasa in mână,

Ce seceri de zori bătrâni și copii,

Malefică doamnă, a vieții stăpână,

Tu nu-ți anunți ziua, nici ceasul când vii.



De tine se tem cerșetori și-mpărați

Și n-au cum să-ți spună să mergi înapoi.

Pe tine te văd în tranșee soldații,

Când pleacă cu arma în mâini la război.



Sinistră făptură, născută din șarpe,

Sub pomul oprit în pierdutul Eden,

Imperiu-ți macabru numitu-l-ai moarte,

Sub sceptrul teribil de-adamic blestem.



Desparți nemilos pe soț de soție,

Părinți de copii, pe frați de surori.

Lași doliu și jale în casa pustie,

Colinzi prin spitale și-mprăștii fiori.



Da, știu că mereu mă pândești și pe mine,

Cu ochi de catran și rânjet hidos.

Dar vreau să te anunț: Nu-mi pasă de tine,

Că eu am murit la Calvar, cu Hristos!



Da, El m-a inclus în moartea Lui sfântă -

Pe-aceasta în viață și moarte contez -

Cu El eu voi trece prin valea adâncă,

Având o credință, un Domn și-un botez.



Căci El te-a înfrânt prin propria-I moarte

Și-ale tale zăvoare și porți le-a distrus.

El numele meu l-a scris într-o carte

Și voi învia când vine Isus!



Hristos, răstignit, îți frânse puterea,

Cu cheile-n mâini ieșind din Sheol.

Iar celor ce cred le-a dat ÎNVIEREA

Și ca mărturie mormântul Lui gol.

Amin.