Poezie Strabatem vesnicia

Imi amintesc de-o zi cand asezat pe spate

Retras in locuri stramte departe de multime

Cand zgomotul de plumb se ineca in noapte

Eu savuram cantarea ce rasuna din tine.



Ma ridica pe culmi refrenul vocii tale

Din care si-azi abunda puternica iubire

Si orice alte voci m-i se pareau chimvale

Ce ma trageau in jos spre ne-implinita fire.



Prin versurile tale tu intonai iubire

Si-am cautat momentul cand rima s-a oprit

Sa-ti spun ca al meu suflet ce e ascuns in fire

S-a indragostit de tine cu-ecou in infinit.





Atunci priveam in parte si-mi intaream credinta

Speranta mi-era sora cand te vedeam aleasa

Dar Dumnezeu de-atunci de cand ne-a dat fiinta

El a stiut ca tu vei fi a mea mireasa.



Ce plan,ce viziune,ce mare-i bucuria

Cand stiu ca Tatal nostru e Cel ce ne-a unit

Caci tot ce leaga Domnul strabate vesnicia

Si dragostea divina nu va avea sfarsit.



Amin!



Poezie scrisa pe 15.07.2010