Poezie Ridicată prin Har

Am rătăcit o vreme-n lumea asta mare,

Pierzând orientarea si drumul către cer.

Eram orbită, părea că nu mai am scăpare,

In lumea care merge spre pierzare

Găsindu-mă în rândul celor care pier.



O ceaţă groasă în jurul meu căzuse,

Eu ma uitam la oameni, nu mai priveam la cer

Dorinţa de sfinţire in mine se pierduse

Tot ce-a fost bun în tărână ajunse

Eram preocupată de lucruri care pier



Nimănui în lumea asta mare, nu ia păsat,

Nici n-a venit să-mi sară-n ajutor.

Căderea mea, Isuse! Pe Tin' Te-a măcinat

Si Te-a durut cumplit al meu păcat

Tu Te-ai plecat spre mine aşa uşor!



Te-ai coborât chiar lângă mine-n hău,

Eram mânjită toată, toată cu pământ,

M-ai curăţit de ce era murdar şi rău

M-ai ridicat, m-ai strâns la pieptul Tău!

Făcând din mine templul Duhului cel Sfânt!



Ce ai găsit la mine, nu pot înţelege!

Că ai venit ca să ridici un ciob de jos,

Doar mâna Ta putea a mă reface şi culege

Şi ai început încet făptura a-mi drege

Iţi mulţumesc smerită, iubitul meu Hristos!



Sunt ani de-atunci, de când mă ţii de mână,

Şi mergi cu mine alăturea pe drum,

In urmă, a rămas ce-a fost teluric, tină,

Tu m-ai făcut, ca sa trăiesc doar în lumină,

Increzătoare, prin Har iţi stau alăturea acum!





AMIN.