Poezie Mi-e dor... (7)

MI-E DOR…





*****

De mâna divinului Tată,

Am fost bine frământată,

Şi din lut m-a transformat,

Într-un chip prea minunat,

După asemănarea Lui.

Chip unic în voia Olarului.



Cuvântul m-a modelat,

Suflare divină mi-a dat,

Mi-a gătit un loc minunat.

Dar rău m-am depărtat,

Şi-am ajuns în laţul morţii,

Unde păcatul pune colţii.



Mi-e dor de pacea deplină,

Scăldată-n sfântă lumină.

După dragostea Lui Isus,

După Duhul ce duce în sus,

În splendorile cereşti.

Suflete pe unde pribegeşti ?



Cel ce vina şi-a recunoscut,

Domnul nu-l lasă pierdut.

Vino recunoaşte-ţi păcatul,

Iertare nu-i în nimeni altul.

El ne-nvăluie cu iubire

Nu ne lasă singuri în sfinţire.



Ce minune şi ce splendori !

Se revarsă din jertfă în zori.

Scăpaţi din moarte suntem,

Am scăpat de-al morţii blestem.

Cuprinşi în harul învierii,

Scăldaţi în raza Primăverii.



Vom păşi-n azurul nemuririi,

Purtând în noi darul neprihănirii.

În Ţara veşniciei nu va fi durere,

Nici lacrimi, găsi-vom mângâiere.

Uita-vom suferinţe şi nevoi,

Căci Domnul fi-va veşnic cu noi.



Străluci-Va Făclia Divină,

Splendoare din lumină lină.

Vom trăii în iubire deplină,

Fără nici o umbră de vină.

În neprihănire celestă,

Uitând de lumea terestră.

Amin !