Poezie Un strop

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 59
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/11036-un-strop]Un strop[/url]

Un strop de apă, unul singur,

Stătea pe-o piatră liniştit,

Când oastea stropilor, în murmur,

Chematu-l-au din mers grăbit:



- Aruncă-te-n a apei unde -

Uneşte-te cu noi în val...

Dar el părea că le răspunde:

- Eu singur vreau să stau pe mal.



Aici nu am de ce mă plânge,

E linişte în jurul meu,

Prin mine soarele-şi răsfrânge

Culorile din curcubeu.



Tot cerul se-oglindeşte-n mine,

Şi sunt atât de minunat...

Mi-e haina toată din rubine,

Aici sunt mare şi curat.



El a rămas, iar apa lină

Trecea unită strop cu strop,

Spre-a da viaţă şi lumină,

Spre-ndeplinirea unui scop.



Dar dup-un timp - şi timpul trece,

Cum stam şi mă gândeam tăcut,

Când am privit spre piatra rece,

Nimic, nimic n-am mai văzut!



Pe locul unde-a fost odată

Un strop de apă în popas,

Era acum piatra uscată,

Dar apa-n vaduri a rămas...



Iar valul apoi cu grăbire

Trecea şi fredona un cânt,

Şi-am înţeles că în unire

E viaţă pe acest pământ.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Un strop | Salvatorul.ro
meniu prim
A te judeca pe tine însuți este mult mai greu decât a-i judeca pe alții. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești, într-adevăr, un om înțelept. ( Antoine de Saint Exupery )