Poezie Te cheamă Cerul

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 65
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/11037-te-cheam-cerul]Te cheamă Cerul[/url]

Te cheamă Cerul ca să vii;

deschisă-i poarta, sfinţii mii

te-aşteaptă-n prag, te strigă-n cor,

tu nu auzi chemarea lor

ce-ţi sună numele tău clar

sub bolţi de aur şi cleştar?!...

Cum Viaţa Veşnică de-apoi

te-aşteaptă să-mbraci straie noi,

s-arunci tot ce e peticit,

tot ce-i pământ şi învechit?

Dar tu eşti surd şi mut şi sloi;

ţi-s umerii şi ochii goi

de tot ce-i Rai şi ce e sfânt;

eşti plin de Iad şi de pământ!...

Auzul tău nu mai e treaz

s-asculte preasfinţitul glas

al Sângelui ce s-a vărsat

la Golgota pentru păcat!

Şi ochiul tău nici n-a privit,

la Cel pe Cruce Răstignit!...



De ce n-asculţi?!...

De ce nu vii?!...

Îţi strigă Cerul că-ntârzii.

Îţi strigă sfinţii că-n curând

veni-va Cristos pe nori strângând

pe toţi ce haina şi-au spălat

în Sângele nevinovat...

Dar tu eşti orb la tot ce-i Cer,

păcatul îl ţii de giuvaier,

şi de auzi, tu tot nu vii,

de Ceruri tot nu vrei să ştii.

Trudeşti mereu să ai, să fii,

s-ajungi... şi ce, nici tu nu ştii!...

Alergi zorit pe vechiul drum

şi-aduni doar pentru foc şi scrum...

În clipele când Cerul vrea

să frângă cerbicia ta,

trudeşti amar şi lupţi din greu

să nu cunoşti pe Dumnezeu!

Te legi cu lanţuri de trecut,

şi mergi spre Iad, ca fiu pierdut!...



Când Cerul strigă că-ntârzii,

de ce mai stai?!...

De ce nu vii?!...

Sosi-va clipa în curând

când vei păşi-n gol de mormânt,

şi vei vedea cu-adevărat

c-ai fost mereu de Cer chemat...

Şi-ajuns pe-al Veşniciei vad,

pe Veci vei coborî în Iad!...
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Te cheamă Cerul | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci prin har aţi fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu. ( Efeseni 2:8 )