Poezie Menirea ta-i sa cresti mereu

O salcie plantata langa apa

Intinde puternic radacina-n jos,

De acolo se hraneste se adapa

sa creasca mare si maestuos.



Cand o privesti de dimineata

Cum flutura cu crengile in vant...

Frunzele-i intinse ca pe ata,

Se leagana mirfic spre pamant.



E delicata, inalta si frumoasa,

E borna de hotar pe mal de apa!

Infipta adanc se unduie duioasa,

Tine malul cand suvoaiele il sapa.



Asemeni salciei ce delicata este

Ai fost mereu fragila, simtitoare,

Te-ai calit, trecand prin multe teste,

Prin har ramas-ai in picioare!



Trecut-ai teste dure si devreme...

Dar Dumnezeu te-a uns de sus cu Har

Din salcia care parea plapanda-n vreme

Trecuta prin cuptoare, azi esti far!



Tu nu uita aleasa esti de Tatal

In jurul tau sa semeni bucurie

Puterea sa ti-o tragi din-Naltul

Eternul Dumnezeu din vesnicie!



Nu este om, fiinta aici pe Terra

Sa poata a te departe de Hristos,

Lupta, dute-nainte si fii tare!

Lucrand mereu sa aduci roada cu folos.



Ca Dumnezeu turnat-a in tine daruri,

Cu Duh te-a uns sa fii biruitoare

Deci nu uita, prin orisicate valuri

El te va tine pururi in picioare!



Asculta soapta Duhului in vreme,

Te va-nvata cum sa traiesti frumos

Sa nu te preocupe lucruri efemere,

Sa lupti mereu sa te asemeni cu Hristos.



"ficei mele iubite Ioana"



amin 03-05 iulie 2010