Poezie Chemarea lui Petru

Pescar galileean, luptând cu marea

Pentru a-i smulge argintiul rod,

Te-ntreb, căci arde-n mine întrebarea:

Ce ai simţit când, auzind chemarea,

Ai părăsit şi barcă, şi năvod?



Era acolo şi Andrei cu tine

Când, lângă voi, oprindu-se din mers,

A zis Isus blajin: ”Veniţi cu Mine!”

Şi freamătul chemării vii, divine,

V-a răsturnat tot vechiul univers.



Pescar de oameni? Tu ştiai ce spune

Învăţătorul, sau era mister?

Ce ai simţit când prin adeziune

Porneai cu El ca să salvezi o lume

Ce rătăcise drumul către cer?



Ţi-am urmărit întreaga transformare,

Cum din amestecul de la-nceput

De slăbiciune şi înflăcărare,

Teamă, devotament şi lepădare,

Domnul te-a modelat cum El a vrut.



Ai fost în focul de la Cincizecime

Aşa cum ni se-arată în Cuvânt,

Atunci când au venit şi peste tine

Din ceruri limbi de foc, flăcări divine

Şi-ai fost umplut de Duh, de Duhul Sfânt.



Prin Duhul Sfânt ai păstorit o turmă

De oi, oiţe şi de mieluşei,

Cu râvnă sfântă care nu se curmă

Şi totul a-nceput... cu ani în urmă,

Când pescuiai la mare cu Andrei.



Ce ai simţit? Revin cu întrebarea

Chiar dacă voi părea prea insistent,

Pentru că şi acum sună chemarea:

Luaţi năvodul, lumea este marea!

Dar câţi sunt cei care răspund prezent?



Amin

Vulcan, 29 iun. 2010