Poezie Ferice de cei milostivi

În lumea noastră-atât de seculară,

Cu oameni reci, cu inimi de bazalt,

Există o virtute foarte rară

Prin jungla de oțel și de asfalt.



Căci cei ce-o au sunt socotiți fanatici

Sau retrograzi, fricoși și demodați,

Pe când cei duri, răzbunători, sălbateci,

Se-nscriu în rândul celor „adaptaţi".



Ferice, mai spunea Isus pe munte,

De cei ce-n lume milă răspândesc.

Cununa vieţii-o vor purta pe frunte,

Căci milă dau şi milă ei găsesc.



Atunci când vor veni la judecată

În faţa tronului cel alb şi sfânt,

Vor auzi: "Am fost bolnav o dată

În lumea cu dureri de pe pământ,



Dar voi M-aţi mângâiat cu-a voastră milă

Şi-n casa voastră-atuncea M-aţi primit.

La ale Mele bube n-aţi privit cu silă,

Ci-n inimă şi-n suflet le-aţi simţit.



De aceea azi vă dau Împărăţia,

Vă mântuiesc de-a iadului văpăi.

Pe veci vă fie parte bucuria,

Voi, milostivii, în lumea celor răi."