Poezie Cântarea babiloanei

Voi fi împărăteasă, acum mireasă sânt

Şi voi domni asupra la lumi şi la lumine,

Dar mirele timid e şi parese-i prea sfânt:

Aştept, aştept, dar dânsul la mine nu mai vine.



Îi fac aici reclamă ca lui aşa să-i plac,

Ca el, văzându-mi chinul, mai repede s-apară,

Ci anii trec în goană – îi timpul fără leac;

Te uiţi: e noapte iarăşi şi iarăşi e afară.



Ibovnicii în predici mă-nalţă şi slăvesc

Preaîncântaţi de cinstea ce-o am în puritate,

Doar mirele nu vede că eu îmbătrânesc

Şi nu mai vine-odată să pună lumii capăt.



Împodobescu-mi traiul cu cruci şi cu cântat,

De-a fi interesantă îmbrac atâtea feţe,

Dar ce folos – nu vine frumosul împărat

Şi-mi trece ca o apă şi-a doua tinereţe.



Îmi antrenez credinţa că el tot va veni

Şi jalea i-a aprinde în suflet o iubire...

Eu îl aştept! Deci Domnul pe mine m-a răpi

Ca să mă ducă-n slavă, domnie şi mărire!!!