Poezie Duhul(Mandria)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 51
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/11110-duhul-mandria]Duhul(Mandria)[/url]

În spate stă si râde-un duh,

Crezând că mă va prinde,

Că nu îl voi simţi cand: zbuf!

De gât mă va cuprinde.



Dar iată că din faţă,

O Mână-mi face semn

Să mă întorc îndată

În spate şi să-ntreb.



-O,cum te cheamă,spune-mi?

De ce stai lângă mine

La doi metri distanţă?

-Aşa primii povaţă.

Pe mine mă trimise

Cel ce stă in culise

"Mandria" e-al meu nume

Şi vreau să sui pe tine.



Mă vezi ce firav sunt,

Nu o să ai povară,

Iar de mă laşi,te duc

Către marea comoară.



Şi nimeni n-o să fie

Ca tine dintre toţi

Tu dă-mi crezare mie

Şi uită de ceilalţi.



Am stat puţin pe gânduri

Şi-apoi mi-am amintit

Că de la începuturi

O Mână mi-a vorbit.



Mi-a arătat străinul

Să pot să mă feresc

Cum să-ndrăznesc Cuvântul

Să Îl nesocotesc?



Era aşa aproape duhul

C-aproape m-a convins

Dar am ales Stapanul

Şi nu m-am compromis.



El m-ajutat atuncea

Să pot să mă smeresc

Şi am văzut minunea:

"De duh mă depărtez!".



Ce minunat e Domnul,

El scapă pe ai Lui

Dar nu ţine isonul

Satanei ş-alor lui.



Apleacă-te in rugă

Şi-n post tu să veghezi

Că ai să-i pui pe fugă

De li te-mpotriveşti.



Şi nu te ţine tare

Când ştii defapt ce eşti

Oricât ai fi de mare

Nu poţi să biruieşti.



O mâna de ţărână

Nu poate birui

Doar Duhul când te-ndrumă

Te poate izbăvi.



Amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Duhul(Mandria) | Salvatorul.ro
meniu prim
Plata păcatului este moartea