Poezie Spre Ţara Eternă

Pe cai de taină ,călăresc spre munte,

Cu gândul meu pe aripi ca de vânt

Spre locul pregătit de mai-nainte

De-Acela ce a fost pe-acest pământ,



El a făcut să înflorească floarea

În viaţa mea când fost-am fără apă

Iar raza Lui îmi luminase calea

Fiinţa mea din Dumnezeu se-adapă!



El E izvor cu apă cristalină

Ce-adapă drumeţii, ce-s însetaţi de dor

El a adus odată pe-acest pământ lumină

De-aceea îl urmez, pe El stăruitor!



De-atunci s-a aşezat peste fiinţa mea

Iubirea Lui cea sfântă care m-a copleşit

Şi plin de bucurie plutesc parcă-s o stea

Ce străluceşte-n noapte, pe cerul înegrit



M-a îndemnat să urc pe tretele eterne

Spre Ţara cea eternă ce mi-a fost pregătită

Simţind apoi cum lutul încet se descompune

Plutind parcă pe vise spre patria dorită!



Simţe-am cum arde-n mine o adiere caldă

Din raiul sfânt, ce mă chema grăbit

Fiinţa mi-a o Doamne mi s-a umplut îndată

De dorul după Tine Mântuitor iubit.



Şi tot urcând de-aici călări pe cai de taină

Spre locul nemuriri de Tine pregătit

Cerul naintea mea veni să-mi dea o mână

Iar ceru-l reprezintă pe Cel ce m-a iubit!



El a plătit un preţ pentru viaţa mea

Şi-n sulul cărţi sfinte e scris numele meu,

Prin sângele iertării primit-am aprobarea

Ca să trăiesc de-apururi în cer cu Dumnezeu.



6/22/2010gl