Poezie Ochii Domnului

Când ochii Tăi cutreieră pământul

Mă înfior văzând Doamne puterea

Ce mistuie sub ei până şi-adâncul

Pământului ce i-a-ntrerupt tăcerea!



Văd ochii Tăi ca un noian de stele

Ce-aprind cu focul lor păduri uscate;

Îi mistuie pe-acei cu fapte rele

De nu se-ntorc din lumea de păcate!



Ca laserul, ard ochii Tăi durerea

Din sufletul zdrobit de-al lui păcat,

Apoi, pune în el pe veci iubirea

Ce-l va conduce spre un nou regat!



Din ochii Tăi curg raze ce-s tăioase

Ei curăţă păcatul chiar de jos!

Arzând cu răni adânci şi dureroase

În cel ce vrea să fie-a lui Hristos.



Din ochii Tăi ies flăcări sclipitoare

Ce radiază fiinţa omenească,

Dizolvă cancerul spiritual, ce doare

Şi înoieşte fiinţa pământească!



Dar tot din ei ies raze de iubire

Care alină sufletul zdrobit,

Ne pregăteşte pentru-a Lui venire

Înţelegând ce mult El ne-a iubit.



De ar cădea o lacrimă fierbinte

Din ochii mei cuprinşi de-al Tău fior!

M-aş prăbuşi în flăcările sfinte

Şi Te-aş ruga să-mi fii Ocrotitor!



Scântei de mulţumire înspre ceruri

S-ar înălţa ca fumul jertfei sfinte,

Şi într-un singur dor spre nemurire

M-aş înălţa spre Tine sfânt părinte!



Acolo undei focul Tău cel sfânt

Care m-a curăţat de-al meu păcat

Să pot trăi pe veci nedespărţit

Cu Tine Domnul meu căci mai salvat.



18.06.2010gl