Poezie Când am venit, Doamne la Tine!

Când am venit, Doamne la Tine!



Când am venit, Doamne la Tine

Pe-acest pământ eram străin

Şi sufletu-mi de lacrimi plin

Îmi produceau amari suspine,

Ce-n abundenţă m-apăsau

Şi desnădejdi îmi conturau,

Iar golul minţii creştea-n sine!



Dar Tu, O Doamne,-Ta putere

Asupra mea Ţi-ai arătat-o,

Iubirea Ţi-ai manifestat-o

Şi-n harul şi sfânta-Ţi vrere,

Cuvântul mi-ai descoperit

Că drumul meu L-ai pregătit,

Mregând la Golgota-n tăcere!



Când am venit, Doamne la Tine

Pe-acest pământ nu-ntrezăream

Un viitor cum îmi doream,

Căci lacrimi multe şi suspine

De neputinţe îmi spuneau,

Că speranţele-mi se năruiau

Ne-având suport de-a le susţine!



Dar Tu, o Doamne,-a Ta putere

Ţi-ai arătat-o şi prin mine

Atunci când am venit la Tine!

Prin lacrimi multe şi durere

Tu mi-ai dat sfânta asigurare

A grijei scumpe-ocrotitoare

Prin Dragostea, în mângâiere!



Flavius Laurian Duverna

25 august 2012