Poezie Revoltă în trup

Într-o zi-nsorită, ochiul mânios,

Se zbătea-n orbită și privea în jos:

-"Ce e, frățioare" - eu l-am întrebat -

"Ai vreo supărare?" - "Da, sunt revoltat!

Și-ți voi spune-acuma adevărul tot -

C-am răbdat într-una ș-acum nu mai pot;

Din a mea-nălțime, tot privind în jos,

La piciorul ăsta strâmb și noduros,

Pe-ale mele gene, jur că nu mă-nșel

Că de la o vreme, prea-ncălțat e el!

În ciorapi, în gheată, veșnic lustruit,

Să-l admire lumea, pfui! Ce ipocrit!

Câtă cheltuială, ce atenții mari,

Iar eu procopseala ... niște ochelari!

Ca să fiu tot paznic - Nu! - mai bine chior,

Chiar de par obraznic, vreau să fiu picior!"

Și dintr-o zvâcnire ochiul a sărit -

Dar fără privire, talpa l-a strivit.



Când cu duioșie vrut-am să-l adun:

Mâna, cu mânie, îmi dădea un pumn ...

-"Slugă credincioasă, dar cu tine ce-i?"

-"Asta-i ce m-apasă: slugă cât mă vrei?

Numai încordată, să lucrez, să scriu!

Să hrănesc stomacul, veșnic nesătul,

Și umflat cât sacul, nu mai vreau, destul!

Singura-mi stăpână, vreau să-mi fiu pe plac:

Eu nu mai sunt mână, mă declar stomac!"

Și din clipa-n care mâna n-a lucrat -

Nehrănind stomacul, biata s-a uscat;



Auzind urechea tristul tărăboi,

Dintr-odată strigă: - "Și eu fac război!

Simplă, clăpăugă, stau ca un tolcer -

Nici eu nu sunt slugă, gură mă prefer!

Ea-i făra pereche, totu-i pentru ea,

Parcă pe ureche nu s-ar putea bea!

Face gălăgie ca un papagal,

Mi se da și mie să mai fac scandal ..."

Își sfârși ideea și-apoi amuți -

Și din clipa-aceea, sărmana surzi.



Dar, vă rog, nu plângeți cu-al milei foc

Că, din fericire, toate-mi sunt la loc!

O anomalie, cum am prezentat,

Doar în fantezie mi s-a întâmplat.

Însă plângeți faptul trist și dureros,

Că se-ntâmplă-acestea-n trupul lui Hristos!



Morala:

Ne-mplinim menirea, existăm, trăim,

Numai când pe alții în dragoste-i slujim!



Amin.