Poezie Omerul

Partuzeci de ani la rînd,

Cînd treceau pustia,

Cu mană din cer căzînd,

Venea ca solia..



Ca roua cădea pe pămînt,

Şi cu un gust de miere,

Mană destulă aveau-oricînd

Dar iată ce le cere:



"Cîte-un omer măsuraţi

La fiecare-n parte,

Mai mult, nicicum să n-adunaţi

C-aveţi pe săturate!...



Doar spre ziua de sabat

Voi să culegeţi două -

Două omere măsuraţi

Păziţi porunca nouă!"



Dar unii tot n-au ascultat

Şi-mpinşi de lăcomie,

Ieşeau şi-n ziua de sabat

La mană in pustie.



O, dragii mei aşa-i acum,

În harul dat din ceruri,

Domnul ne-a dat omerul sfînt,

Măsură-n aste vremuri.



Ne-a dat din cerul cel de sus

Şi apă şi bucate,

Şi timp, şi minte mai presus -

Aşa avem de toate.



Dar noi omerul ce s-a dat

Prin har şi limpezire,

De multe ori l-am fabricat

Mai mare el sa fie.



Mai mult din timp furăm mereu,

Mai mult şi din bucate,

Iar pentru Domnul micşorăm

Căci El e bunătate.



El ne-nţelege şi-ntristam

Zicînd căci Domnul iartă

Şi din măsura Lui tăiem

Bucată cu bucată.



Pe unii-i judecăm zicînd

Că-s lacomi de avere

Dar pentru noi, tot rînd cu rînd

Se scrie doar, doar durere!



Ia seama ce agoniseşti,

Cum preţui mana frate,

Mai mult, nicicum să nu pofteşti

Căci e păcat de moarte.



Ţine măsura cea de sus

În viaţa ta şi-n traiul -

Şi atunci aduci adînc folos,

Şi-n faţă ai şi raiul.



Nu irosi fiinţa ta

În lupte şi păcate

Căci pentru tin' s-a scris cîndva

Mană pe săturate.



Depinde de te mulţumeşti -

Sau lacom de avere,

Tu tot mai mult, mereu pofteşti

Şi mergi înspre pieire.



Te uiţi in jurul tău la fraţi

Şi mintea ţi-i măsoară;

Dar tu pe tin' te-ai întrebat,

Rabzi, ... sau tu, pofteşti iară?



Azi ni s-a dat din cer de sus,

Şi apă şi bucate

Şi-un timp, să-l avem frumos,

Cu toţi în unitate.



Omerul frate, nu-i mai mic

El este o măsură:

Depinde - eşti un ucenic,

Cu gîndul la Scriptură?



Lasă-l, căci el este de-ajuns

Şi adu mulţumirea,

Nu căuta comori ce nu-s,

Să nu culegi pieirea.



În mana ce s-a dat de sus

Cu bucurie mare,

Nu te gindi "Ea-i deajuns

Şi-n vremuri de-ncercare?"



Ia semnul de a mulţumi

Făr' a privi cu ură

Atunci, şi tu vei izbuti

În vremea de pe urmă.



Omerul azi e un semnal,

O cîntărire-aparte

Să vezi, nu cumva eşti şi tu gol,

Sau ai pe săturate?



Şi lasă-l spre a cîntări

Orice aspect al vieţii

Şi-atunci, şi tu vei izbuti

În zorii dimineţii.



Căci e măsura cea de sus,

În vremea de pe urmă

Şi poartă mana lui Isus,

Cînd alţii-n praf o scurmă.

amin