Poezie Cele zece fecioare

E noapte şi de tot s-a-ntunecat.

Fecioarele au aţipit de-atâta aşteptat

Au adormit cu gândul numai la Hristos

Să le priveşti era atâta de frumos.



Şi-n visul lor chiar surâdeau maliţios

Vedeau chiar un spectacol grandios

Priveau la un alai care înainta

Iar mirele era Isus, şi nunta, chiar a Sa.



Mireasa prin văzduh parcă plutea

În mâna lui Isus pe nori parcă zbura

Avea o haină de un alb imaculat

Căci mii de ani Isus, la ea, tot a lucrat.



Aşa ceva nicicând nu s-a văzut

Isus era cu totul ne-ntrecut

Un Fiu de Împărat fără egal

Ce-şi conducea mireasa magistral.



Erau şi ele-n frunte în alai

Şi străluceau şi ele pe-acel plai

Cu candela în mână luminând

Spre casa lui Isus înaintând.



Toţi îngerii din cer L-au însoţit

Chiar soarele pe cer a-ncremenit

Mirat de tot de strălucire şi splendoare

Cu mult mai mult ca ziua în amiaza mare.



De-odată tot văzduhul răsună de-o strigare:

Isus a revenit ieşiţi-I în întâmpinare

Cu candela aprinsă pământul luminaţi

E chiar realitatea, de-acum nu mai visaţi.



Isus al vostru Mire s-a-întors ca să vă ia

Cu El în nemurire de-acum pe veci veţi sta

Treziţi-vă fecioare, din vis vă deşteptaţi,

Cu candela aprinsă pământul luminaţi.



Dar vai! la cinci din ele ulei nu mai era

–Ah, daţi-ne şi nouă şi noi vom lumina!

Să fim cu El la nuntă o cât noi ne-am dorit

Ah, daţi-ne uleiul de-acum nepreţuit!





–V-am da noi cu plăcere, dar chiar că nu se poate

Să-l împărţim în două, de-acum înseamnă moarte

Mai bine-n grabă mare fugiţi de cumpăraţi

La cei ce vând în piaţă ca voi să luminaţi.



În grabă alergară la cei care vindeau

Dar cu uleiu-n ele deloc nu luminau

Frumoasele candele slujeau ca ornament

Ce mare tragedie în ultimul moment.



Cu presimţiri sinistre băteau cu pumnu-n poartă

Dar nimeni nu deschide şi nimeni nu le-aşteaptă

Iar lunga aşteptare e chiar fără de rost

Iar Mirele răspunde: vă spun nu vă cunosc!



–Nu ne cunoşti, o, Doamne? afară este noapte

E-aşa de frig aicea, o, Doamne nu se poate!

În lungă aşteptare o viaţă am sperat

Uleiul din candele de tot s-a terminat.



Nu ne cunoşti Isuse, chiar noi Te-am predicat

Şi-n coruri minunate ades’ noi Te-am cântat?

Stăteam la repetiţii până târziu în noapte

Deschide-ne o, Doamne ,Isuse nu se poate!



O, Doamne, fie-ţi milă! E-atât de trist afară

Am vrea şi noi cu Tine, şi plânsul ne doboară

La marea bucurie am vrea ca să intrăm

La masa Ta Isuse am vrea şi noi să stăm.



–Aş vrea a vă deschide, dar chiar nu se mai poate

E uşa zăvorâtă şi-i după miez de noapte

Chiar Tatăl Meu din ceruri aşa mi-a poruncit

Cuvântu’I totdeauna Eu astfel L-am păzit.



Vă plâng şi Eu de milă, eraţi atât de-aproape

Îmi este-atât de milă dar asta nu se poate

Puteaţi să fiţi la nuntă la marea bucurie

Dar uşa e închisă, de-acuma pe vecie.



*



V-am spus numai o pildă, e doar o poezie

O clipă, doar o clipă, Isus mai întârzie.

Suntem la miezul nopţii, vă rog, nu ezitaţi

Isus încă aşteaptă ulei să procuraţi.



Dar iată că şi clipa îndată a trecut

Atât de preţioasă din ultimul minut

Ai luat azi hotărârea să fii tu sigilat?

Sau ai respins oferta de-a fi şi tu iertat?