Poezie Pâinea binecuvântată

Călcând prin colb galileean,încins,

Trecea Isus cu dragostea-n privire

Arzând neîncetat, cu foc nestins,

Iar gloatele-L urmau cu duh atins,

Găsind în El ce căutau: iubire.



Învăţătorul le vorbea duios,

Şi-n vorba Lui găseau ei alinare

Şi apă pentru sufletul setos,

Iar cei bolnavi primeau, neîndoios,

Doar la atingerea Lui, vindecare.



Dar iată că-ntr-o zi, spre amurgit,

Când zările clipeau a înserare,

Norodul încă asculta vrăjit

Iar foamea-n suflet li s-a potolit

Dar pentru trup nu aveau de mâncare.



Tot ce-au putut în jurul lor găsi

Au fost cinci pâini, doi peştişori şi… gata,

Iar numărul flămânzilor… cinci mii!

Dar Domnul o luă, spre cer privi

Şi hrana a fost binecuvântată!



Minunea s-a-mplinit, s-au săturat,

Din ce părea puţin, mii de persoane;

Ne minunăm, şi ei s-au minunat,

Dar ce-i de Domnul binecuvântat

Poate să sature şi milioane.



Puţinul poate deveni izvor

Cum, în Sarepta, văduva săracă

Vedea la untdelemnul din ulcior.

Noi ştim că Cel atoateziditor

Este cu noi, deci voia-I să se facă.



Nu te îngrijora chiar dacă treci

Prin lipsuri care, oricum, nu durează,

Sub greutatea lor să nu te-apleci

Căci Domnu-i neschimbat, ieri, azi şi-n veci

Şi pâinea El ţi-o binecuvântează.



Amin

Vulcan, 31 mai 2010