Poezie Metamorfoză

Când sunt zdrobită puternic pe ilău

Mă doare... până în adânc de eu

Aş vrea să zbor, să mă ridic, să plec

Dar totul... este rană, e inert



Când o să fie-n mine tot întreg?

De jos din colb eu nu mai pot să plec

Mă ocolesc cu silă toţi din jur

Si nici nu ştiu că am ajuns "paşhur"



Stau şi plâng, neputincioasă zac

Iar lacrimile-n perle se prefac

Si strâng comori acolo jos în colb

Când toţi mă ocolesc ca pe un ciob



Timpul trece peste mine-n grabă

Lucrând acolo în adânc fără zăbavă

Iar "perlele" ce au căzut pe răni zorit...

Le-au vindecat, ba chiar m-au întărit!



Furtuna bate, bate neostoit mereu,

Astăzi tăria mea e numai Dumnezeu!

Acuma zbor, chiar aruncată ca un ciob...

Mă bucur şi din dragoste sunt rob!



amin ianuarie 2010