Poezie În fața marelui portret

Nu se putea un Chip de cer

Fără de sânge?

Ba da, dar deasupra existenței

Ar fi rămas în etern

Un glas ce-ar fi întrebat...

Pentru ce se plânge?...



Nu se putea un Chip de cer

Fără cununa de spini

Ce atâta priveliște doare?

Ba da, însă atunci un glas

S-ar fi tot auzit de-a lung de vecii

Pentru ce se moare?...



Nu se putea un Chip de cer

Fără de palme străpunse?

Ba da, se putea, dar în ce răni

Numele noastre ar mai fi fost

De pieire ascunse?...



Nu se putea un Chip de cer

Fără strigăt de moarte

Fără de cruce?

Ba da , dar inima omului

Cum ar mai fi putut

Din moarte spre viață să urce?...



Nu se putea un Chip de cer?...

Ba da, dar atunci, privitorule, tu

Ai fi lipsit

Isus Și-a luat chipul acesta

Pe care-L privești

Fiindcă atât de mult te-a iubit!



Da, înțeleg, cerul are chipul acesta

Cu atât mai frumos, mai măreț

Cu cât ni se arată de moarte lovit...

Fiindcă atât de mult te-a iubit!

Fiindcă atât de mult m-a iubit!