Poezie Ce frumoasa e natura

S-a-ntins tăcerea peste câmp şi mare

Când umbra înserării a apărut

Lumina dispăruse-ncet în zare

Iar luna printre nouri s-a pierdut



Se mai vedeau în tainica natură

Peste câmpii lumini de licurici

Oraşe, parcă în miniatură

Iar prin văzduh, zboruri de lilieci



S-a risipit în cioburi pe cărare

Luna printre nori croinduşi drumul

Eu îmbătat de-al nopţii înstelare

De ţara cea de vis mă prinse dorul



lar umbrele-nserări adormite

mă îmbăta privind umil spre cer

Parcă vedeam cetăţi din diamante

Având o temelie ca de fier.



Petste câmpii cu lanurile-ntinse

Vedeam mulţimii de luminiţe mici

Părea a fi un câmp de flori aprinse

Parcă era oraşul de pitici!



Oh ce splendori mi-a oferut natura

Mă minun-am văzându-i frumuseţea

ştiind căci Cel ce a întocmit Natura

E tot Acel ce a pus în noi speranţa!



Dacă aici în lumea muritoare

Aşa splendori crea-ta Dumnezeu

Ce va fi-n cer unde e veşnic soare

Lumina, o radiază Fiul Său?



Prieten drag puneţi azi o-ntrebare

n-ai vrea să vezi splendoarile de sus

viaţa pe pământ, ea va dispare

dar e un loc în cer lângă Isus.



El te aşteaptă zi de zi şi speră

Căci vei deschide ochii tăi de om,

Şi ai să vezi că dicolo de sferă

Există Dumnezeu şi El E domn.



Iar cei ce vor o nouă-mpărăţie

Are azi dreptul de a dobândi

Se cere doar credinţă şi slujire

Şi-n cer cu Dumnezeu pe veci vei fi.