Poezie Religii false

Autoritar spunându-şi bună

Ţinându-ne-n orizontală

Se foloseşte de minciună

O teorie ce înşală.



Pe-alte idei le ţine-n ură –

Doar ea să fie domnitoare,

Bazându-se pe-o scriitură

În trai ambiţii numai are.



Lipsită de-orice omenie

N-o doare ce cu-un om s-a face,

Îşi spune pod în veşnicie

C-obrăzniciile sărace.



Nu-nalţă omul cătând gloate

Să le înece în cuvinte

Ca să le ţină-ngenuncheate

Cu minţile-ndobitocite.



Nici un protest ea nu ascultă

Doar arătându-l ca ţicnire

Dorind supunere mai multă

Urând Credinţă şi Iubire.



Momind cu vre-o speranţă falsă,

Făgăduind doar viitorul,

Nu-naripează, ci apasă

Să fie calicit poporul.



Respinge-o personalitate,

Preface oameni în fantasme,

Înlocuieşte libertatea

Cu ţipete-n entuziasme.



Are un ţel – să fie dusă

În orişicare colţ de lume

Suflarea de ai fi supusă

Şi să-i înalţe a ei nume.



Se laudă până la bale

Fiind o simplă ipocrită –

Căci ea, de fapt, vrea doar parale,

Dar nu o minte-mbogăţită.



Ci când se crede-mpărăteasă

Pe tron şezând ca o statuie

Din Viaţă-ncepe a fi scoasă

Şi tot mai nu e... tot mai nu e...



Doar rămăşiţe prin unghere

Vociferează că e mare

Fără iubire şi putere,

Ci numai cu-ncăpăţânare.



Căci Viaţa nu se dă-amăgită

În Dragostea ei fără margini

Şi-ncă-o religie zdrobită

Eroare va rămâne-n pagini.