Poezie Domnul S-a îndurat...

Întunericul m-a învins

Și nădejdea mea s-a stins...

O, ce groază m-a cuprins!

Trăiam o deșărtăciune

Cum nici nu se poate spune

Dar Domnul S-a-'ndurat de mine,

S-a atins de ochii mei

Și mi-a dat lumină-n ei,

Mi-a deschis și inima

Și-a pus dragoste în ea.

În suflet mi-a pus lumină

Și prezența Sa divină.

Cu Puterea Sa măreață

M-a înnoit și mi-a dat viață.

M-a pus din groapa adâncă

Cu picioarele pe Stâncă,

Chiar pe Stânca mântuirii,

În splendoarea fericirii

Care-i din ceruri, de sus

Și nu are-n veci apus.



Domnul S-a îndurat de mine

Și acuma știu preabine

Că Se îndură de oricine,

Dar nu toți vor să primească

Îndurarea Lui Cerească!

Mulți se luptă... Dar nu-'nving

Căci pe Domnul Îl resping

Și nu mai pot fi salvați,

Rămân veșnic blestemați

Și în foc vor fi-aruncați!

Azi, la ușa inimii tale

Bat îndurările Sale...

Dacă vrei să vezi Lumina,

Deschide-ți acum inima

Să te umpli de Lumină,

De prezența Lui divină

Și vei gusta fericirea

Ce-o aduce Mântuirea

Și-acea sfântă bucurie,

Ce domnește-'n veșnicie.



Zaragoza 22/08/2012

de Ioan Hapca (Ionică)