Poezie Limba (2)

Limba, un madular asa de mic

Aprinde roata vietii din nimic

De nu este imblanzita

De Duhul limba ta

Te baga in necazuri.

Iti face un chin viata.

Nici un om pe lume,

N-o poate imblanzi

Doar, Duhul Sfant e cel

Ce o poate inoi.



Cu limba blestemi crunt,

Pe cel ce ti-a gresit

Insa la rugaciune...

Cand tu "esti pocait"

Ce binecuvantari,

Rostesti cu limba ta,

Ce slava ce inchinare!

Uimesti cu... lauda ta.



Ai si uitat ca, adesea ai hulit,

Nu te insela degeaba!

Domnul te-a auzit!



Fratilor nu asa trebuie sa fie,

Ca sus in cer, in slava

Tot ce ai spus se scrie.

Cand graiul ti-e curat si linistit

Arata ca izvorul, chiar este curatit

Nimic nu poate tulbura, vana de izvor

Cand viata ti-e predata

Ca rob ascultator.



Intreaga ta faptura,

Cand este transformata

Si inoita-n totul,

De Domnul e schimbata

Limba ta-i unealta

In mana Celui Viu,

Trezeste-te acuma!

Cat inca nu-i tarziu

Preda-ti acuma viata

In slujba cerului,

Ca altfel ea te baga...

In adancul iadului

Atata cleveteste,

Atatea rele spune

Ca stie toate cele

Cate se-ntampla in lume



Lacat de vei pune

Acum pe gura ta...

Satan v-a sta in umbra,

Statornic... v-a veghea!

Dar prin puterea pocaintei,

Sa stii vei birui!

Si limba ta cu vorba

Nu va mai biciui.



Duhul o inoieste, o face o unealta

De cinste, nu de ocara

Si ceru-ntreg tresalta.

Ca biruieste iar puterea Domnului!

Ce schimba si inoieste,

Chiar limba omului!



amin 20 04 2010